In ultimii ani istoricii au incercat sa caute si sa regaseasca istoria persecutiilor naziste impotriva homosexualilor. Facindu-se lumina asupra acestui argument se evidentiaza tot mai mult faptul ca persoanele homosexuale,in special femeile lesbiene au avut o oarecare "invizibilitate" fara a le da o prea mare importanta.
In anul 1835 ministrul german de Justitie refuza sa includa femeile lesbiene in legea care pedepsea homosexualitatea de gen masculin sustinand ca femeile lesbiene sunt aproape inexistente sau extrem de greu de descoperit. Realitatea este insa alta si dureroasa in acelasi timp...Stim cu certitudine ca nazistii au persecutat toate femeile fara a tine cont de orientarea sexuala sau de nationalitatea acestora atata timp cat nu erau de origine germanica.
Oricare femeie din acele timpuri putea fi arestata si inchisa aproape pentru orice. Pericolul nu era orientarea sexuala a acestora ci faptul ca erau femei,independenta cat si modul si stilul de viata era luat ca un pacat si condamnat. Oricare barbat putea denunta propria prietena,sotie pe motiv ca este lesbiana,prostituata sau pentru simplul motiv ca nu participa la indatoririle lor fata de sot,familie sau ale statului german. Locurile secrete de intalnire a femeilor erau tot mai des descoperite si inchise sau transformate fortat in locuri de elogiere a idealului nazist si al asa zisei feminitati perfecte demna de o femeie de rasa germana. Dupa anul 1933 femeile de o alta orientare sexuala au fost constranse sa se casatoreasca pentru a evita presiunile sociale exercitate asupra femeilor necasatorite. Oricare femeie necasatorita,oricare femeie ce nu avea copii sau
care era pusa aparent in umbra promiscuitatii putea fi suspectata. Cel mai mare pacat era insa faptul ca erau femei,femei care traiau intr-o societate misogina plina de complexe si prejudecati dar si mai grav era faptul de a fi lesbiana... fiind considerate nulitati ale acelei societati asa zis perfecte.
In lagarele de concentrare femeile si mai ales cele identificate ca lesbiene erau marcate cu "triunghiul negru al societatii" simbol si culoare pe care nazistii o atribuiau indivizilor lipsite de vreo importanta. Ulterior Holocaustului barbatii homosexuali insa au fost amintiti si elogiati in diferite moduri,la Berlin spre exemplu a fost ridicat un monument spre ai cinsti dar femeile lesbiene nu au fost luate in considerare,aparent pentru ca nu existau
legi impotriva lor.Cu toate ca nu au existat legi specifice impotriva femeilor lesbiene acestea traiau de ani binu in teroare,abuzuri si desconsiderare din partea societatii.
Chiar si istoricii au refuzat sa incerce de a intelege realitatea din lagarele de concentrare cu privire la femeile lesbiene si de cele mai multe ori explicand ca relatiile de lesbianism veneau ca urmare a lipsei barbatilor: asa cum se intampla in toate inchisorile pentru femei si in lagarele de concentrare,femei care in orice alta situatie ar fi respins comportamentul homosexual aici ar putea usor sa alunece si sa accepte aceste practici...
Aceasta explicatie este atat de recurenta incat chiar si lesbienele au inceput sa o creada... Annalize W. este un supravietuitor al taberei pentru femei Ravenbruck si scrie:
"Eram o multime de lesbiene acolo dar nu stiu daca am fost asa din totdeauna sau faptul ca eram inchise acolo ne-a facut sa devenim altfel,cu alte impulsuri si alte dorinte
sexuale." Anna Frank-lesbiana faimoasa,scria in jurnalul ei ca inainte de a trai printre gratii era atrasa de femei chiar daca ignora tot timpul acest sentiment
"Am incercat deja acest tip de sentiment inconstient inainte de a fi inchisa,pentru ca imi amintesc ca odata in timp ce dormeam in acelasi pat cu o amica deodata am simtit
o dorinta puternica de a o saruta si am si facut-o...eram teribil de atrasa de corpul sau si de dorinta de a explora acel fruct oprit sa zicem asa dar ea isi tinea trupul
aproape tot timpul bine acoperit departe de privirile mele indecente si cateodata poate agresive. Imi amintesc ca odata ia-m propus ca dovada a prieteniei noastre sa ne atingem sanii reciproc dar ea nu a vrut,ma privit chiar cu indignare...Ating extazul de fiecare data cand vad un trup de femeie gol, mi se pare atat de minunat si ma gandesc la cat este depretios incat imi este greu sa imi retin lacrimile...Doamne! Cat de mult imi doresc o prietena...o femeie care sa fie mereu langa inima mea..." Asa isi incheiase Anna Frank o pagina din jurnalul in care scria cele mai intime dorinte si nevoi ale sufletului.
La final ca o concluzie trebuie sa precizam ca in anul 2002 guvernul german si-a cerut scuze pentru atrocitaltile si a abuzurilor suferite de femeile si barbatii homosexuali din lagarele de concentrare insa li s-au interzis despagubirile primite de pe urma Holocaustului. Din anul 2005 o rezolutie a Parlamentului European include si
drepturile comunitatii gay.
